Pe urmele cunoașterii (7)

Știința sufletului (4)

Psihologia cu bune și cu rele

De-a lungul existenței sale, Psihologia a străbătut un drum extrem de complicat și controversat. Pe lângă rupturile epistemice, Psihologia a trecut pe sub furcile caudine, în repetate rânduri. Nu mai insist asupra umilințelor pe care le-a îndurat de-a lungul timpului căci am vorbit destul în articolele trecute. Precizez doar faptul că datorită unor greșeli foarte mari, pe care tot psihologii le-au creat, Psihologia a rătăcit drumul, și îl mai rătăcește încă pe ici pe colo.

Greșeli sunt multe, că de... doar din greșeli se învață, însă nu știu dacă nu cumva aceste greșeli au fost conștient realizate. În drumul său Psihologia a trecut prin patru mari transformări (cele patru forțe). Prima forță (așa cum este cunoscută în psihologie) o constituie Freud-ismul. Una din marile greșeli pe care a comis-o Freud este aceea că a încurcat într-un mod magistral și chiar a inversat eul (ego-ul) cu Sinele (eul pur). Sinele este esența noastră divină, eternă, imuabilă, neschimbătoare (scânteia divină – din religie și filosofie). Eul este Ego indiferent că-l numim superior sau inferior. Această greșeală a creat atâta confuzie și haos, masacrându-se pur și simplu învățătura milenară despre triada corp-suflet-spirit. Dar Freud-ismul a fost un început, a deschis o ușă, acest aspect este incontestabil, și a dezmorțit mințile multora, așa că Freud va rămâne Freud pentru psihologie. 

Genialul C.G. Jung repară această imensă greșeală pe care a făcut-o Freud, punând Sinele acolo unde îi era locul. El a realizat chiar o mandală pentru aceasta, mandală pe care nu o găsim în cărțile de specialitate. Există totuși un profesor devotat psihologiei, un mare căutător al adevărului, profesorul dr. Ion Mânzat, de la care am învățat mandala lui Jung, așa cum o predă el la studenți. Cu toate acestea, sunt destui „așa ziși” psihologi care contestă aceste învățături, deoarece psihologia s-a împărțit între Freud-iști și Jung-ianiști.

Încă și astăzi, datorită acestei confuzii, se fac greșeli uriașe. Mulți psihologi vorbesc de Sine, care este centrul de sens și ordine interior al ființei umane (după C.G. Jung, I. Mânzat etc), care este esența spirituală a ființei noastre (după știința milenară), referindu-se de fapt la ego. Pentru cei care nu știu, analogic vorbind este ca și cum ai inversa capul cu picioarele. Odată cu revelarea Sinelui se ajunge la gradul de sfințenie, de sacralitate. Acest fapt nu aparține (în mod obligatoriu) de religie și sub nici o formă de dogma bisericească. Sunt cu duimul cei care-și imaginează că au ajuns acolo (în Sine), dar de fapt ei sunt tot în ego! Revelarea Sinelui este un proces extraordinar de complex ce necesită o muncă uriașă și sunt extrem de puțini cei care reușesc aceasta. Carl G. Jung a reușit aceasta, însă despre ultimii săi ani de meditații și revelații pe care le-a avut, nu se vorbește nimic.

A doua „așa zis” forță o constituie Behaviorismul (psihologia comportamentului), care reduce ființa umană la schema S-R (stimul reacție). John B. Watson (1878 – 1958), „părintele behaviorismuiui”, bazându-se pe experimentele marelui Pavlov, a creat o psihologie care a permis descoperirea și controlarea instinctelor omului, și care din păcate a servit mai târziu foarte bine pe cei care au manipulat mulțimi și mase mari de oameni. Behaviorismul a ignorat cu îndârjire cercetarea conștiinţei, considerând o asemenea preocupare ca fiind „misticism". 

În sfârșit, după mari greșeli, apare și curentul umanist (a treia forță) reprezentat de Abraham Maslow (1908 - 1970), Carl R. Rogers (1902 - 1980) și alții. Lucrările psihologilor umanişti lărgesc conţinutul teoretic al psihologiei incluzând experienţe umane unice ca: dragoste, ură, frică, speranţă, fericire, extaz mistic, umor, răspundere, viaţă. (I. Mânzat). Deși odată cu acest curent psihologia devine mai umană, au fost și aici destule limite.

Neacceptată încă de mulți psihologi, Psihologia Transpersonală se impune din ce în ce mai mult ca a patra forță în psihologie. În sfârșit, odată cu Psihologia Transpersonală sunt acceptate în totalitate sufletul și spiritul, este acceptat Dumnezeu, realizându-se pentru prima dată o punte între știința contemporană și știința milenară.

Cum era firesc, și aici au apărut în presă și mai ales pe la teveuri, „așa ziși” psihologi, „așa ziși” oameni de știință, care, nu știu dacă voit sau nu, cu știință sau din neștiință, încurcă multe ițe, masacrând și distorsionând Știința milenară, mergând pe căi „așa zis” spirituale (magico-fantastice obscure) și „așa zis” științifice. Pericolul este foarte mare, deoarece există o explozie de apariții a fel de fel de „așa ziși” „inițiați”, „clarvăzători”, „vraci” și „experți” în călătorii, „așa ziși iluminați”, animiști primitivi, care nu sunt în realitate decât niște suis-generis „vrăjitori” și nimic altceva și care nu au nicio legătură cu Știința milenară. Mai grav este faptul că aceștia se folosesc de adevărata știință în scopurile lor mizerabile. Știința milenară spirituală tradițională s-a debarasat tot timpul de acești impostori, de aceste realități obscure, având o poziție foarte clară, iluminatoare și fără echivoc. Pentru aceia care nu știu ce este Știința milenară este vorba despre știința veche, multimilenară, care a dăinuit timp de mai multe milenii (știința vedică, ayurveda, medicina tradițională chineză, yoga, shivaismul cashmirian, matematica sacră pitagoreică, yi-ching-ul, alchimia, astro-fizica, artele marțiale tradiționale etc).   

Cu toate acestea, chiar dacă se fac încă multe greșeli (păcatele trecutului), chiar dacă mai șchioapătă pe ici pe colo, Psihologia Transpersonală redeschide drumul către adevărata știință, știința milenară.

Va urma

copyright

Aceste articole nu pot fi citate sau publicate în alte lucrări, fără acordul autorului. Legea copyright-ului pedepsește grav această încălcare a drepturilor de autor.

Pe urmele cunoașterii (6)

Știința sufletului (3)

Psihologia și Psihiatria încotro?

Așa după cum am mai spus, Psihologia s-a luptat, se luptă și se va lupta pentru a-și găsi locul, pentru „a reveni la vatră”, pentru a nu mai fi „cenușăreasa științei”. Aceasta este și nu este posibil, datorită faptului că Psihologia este știința care evoluează odată cu omul, dar şi a altor cauze: datorită faptului că Psihologia este inserată vrem nu vrem în toate științele (fapt ce nu va fi acceptat și recunoscut), datorită faptului că toate științele ar trebui să fie puse în slujba Psihologiei (va trece mult timp), datorită faptului că despre om știm foarte multe și totuși atât de puține, și datorită încă multor altor asemenea probleme, care frământă omenirea de veacuri.

Nu este ușor cu Psihologia, deoarece ea „lucrează” cu cele mai abstracte fenomene și procese, invizibile, aproape ireale, foarte greu detectabile, dar totodată existente și foarte reale. Chiar dacă medicina este o disciplină foarte grea (poate cea mai grea), totuși... medicii lucrează cu ceva palpabil. Psihologii însă... au o mare dificultate pentru că ei „lucrează” cu memoria, cu atenția, cu afecte, cu voința, cu sentimente, cu inteligența, cu pasiuni de tot felul etc., procese care nu sunt deloc palpabile (încă). Cu toate acestea nimeni nu poate contesta că ele nu există, că sunt în imaginația noastră, sau mai știu eu ce! 

De aici și confuziile și controversele imense pe care le-au produs și le produc chiar psihologii. Fiecare este sigur că el știe adevărul, fiecare știe exact cum funcționează mintea, fiecare știe ce este eu-l, Sinele, conștiința de sine, fiecare are răspunsuri la toate întrebările despre psihic, fiecare este convins că el a descoperit misterele omului etc. Sunt cazuri în care se nasc tot felul de controverse, chiar orgolii de necuprins, răutăți absurde, lupte abjecte, culmea, chiar între psihologi. Rar întâlnești psihologi care să spună: „nu știu”. Este o realitate de netăgăduit aceasta, chiar dacă vorbim despre o minoritate. Dar, așa cum am spus, măcar există o justificare, pentru că vorbim despre cea mai misterioasă știință, vorbim despre cea mai „de necuprins” știință, vorbim despre cea mai profundă știință.

Pe lângă toate acestea mai sunt și „așa zișii” psihologi care sunt puși în slujba diferitelor interese, care de care mai meschine și mai abominabile. Să nu uităm că psihologia este știința prin care se poate manipula aproape orice. Astfel că, acești „așa ziși” psihologi s-au cocoțat în vârful unor instituții și apar pe la chixo-comicele emisiuni politic-tele-vizate ca formatori de opinie, încălcând foarte grav codul deontologic al psihologilor.

De partea cealaltă, Psihiatria s-a înțepenit în materia infinită, cuprinsă într-un creier finit, scormonind după sentimente, după inteligență, după imaginație, ca și cum un pescar ar încerca din răsputeri să pescuiască soarele ce se reflectă în apă. Ei nu au înțeles încă faptul că omul este un suprasistem sinegic format din triada corp-minte(suflet)-spirit și resping cu îndârjire și cu încăpățânare sufletul și spiritul, care după părerea lor nu sunt decât numai niște rătăciri ale unor minți bolnave.

Se va ajunge la ipostaza aberantă (dacă nu s-a ajuns deja) ca omenirea întreagă să evolueze, să înțeleagă fenomenele legate de corp-minte-spirit, în timp ce ei vor râmâne în continuare închistați și obtuzi, refuzând cu orice preț adevărul. Nu întâmplător, din ce în ce mai mulți psihiatri aleg calea psihologiei, formându-se cu psihologi, înscriindu-se în Colegiul Psihologilor, pentru a putea practica Psihoterapia. Am toată admirația pentru aceștia, mai ales că am observat cât de greu le vine unora să se „dezbare” de „dogmele” Psihiatriei. Ei au înțeles că pentru a-și practica meseria este nevoie și de această abordare.

Va urma    

     copyright