Aș fi putut!!!

Vine o zi când pleci. Pleci cu adevărat. Poate te-ai gândit de multe ori la asta, ai încercat să-ți imaginezi, dar acum… chiar pleci.

Este o senzație stranie, totul se desfășoară în fața ochilor tăi, frânturi de conversații, acțiuni pe care credeai că le-ai uitat, imagini ca într-un film, cu scene din viața ta – iubirile tale, familia ta, prietenii tăi, tu, tu jucând roluri!

Nu ți-ai fi imaginat vreodată că așa va fi! Nu ţi-ai fi imaginat că unele scene din viața ta, pe care le vezi acum, ar fi fost atât de importante, că unele scene au fost momente semnificative și nu altele… credeai că va fi altfel! Credeai că vei avea timp să le regizezi în așa fel… încât să fie pe placul tău, pe inima ta! 

Nu îți imaginai că unele momente din viața ta vor fi atât de vii, că vor însemna atât de mult acum... la despărțire. Nu știai cât de important este acel moment când respiri aerul dimineții... acel moment când simți cum te mângâie vântul, când vezi Soarele cum răsare, când vezi un surâs pe chipul unui copil.

Aproape că te întrebi mirat: Aha… deci așa a fost?! 
Apoi, tot tu răspunzi fără nicio ezitare: ah, da, așa a fost! cum să nu! îmi aduc foarte bine aminte totul, ca și cum le-aș trăi chiar azi, aici și acum! 

Ce ciudat… totul este în sertarele minții mele… pe care o văd ca pe o bibliotecă virtuală. Pot accesa orice… ooo! sunt multe… multe amintiri… și totuși... atât de puține! O, ce înșelător e timpul!

Ce scurt a fost totul! Scurt… scurt, ca un vis, scurt, scurt, ca un film care se termină prea repede, în care nu ai avut timp să înțelegi ce se întâmplă cu personajele, nu ai avut timp să trăiești povestea. E ca și cum ai spune supărat: hei, ce-i cu filmul ăsta?! n-am înțeles nimic! ce frustrant… și finalul, finalul este de-a dreptul frustrant! Nu așa trebuia să fie! Nu aşa trebuia să fie!!!

Ooo, dacă aș mai avea timp… ar fi trebuit să mai am timp… așa am crezut, am crezut că va fi destul timp, dar acum înțeleg, niciodată nu este destul timp! Oho, uite, uite ce de amintiri, amintiri care mă umplu de lumină, de iubire, o iubire veșnică, o iubire pe care n-ai cum s-o trăiești… decât acum, în acest moment. Iubirea este cel mai transcendent sentiment, atât de transcendent... că-ți îngheață „sângele în vine”.

Sunt şi multe amintiri care îmi trezesc un regret imens, oh... iar altele, altele… îmi sfâșie inima! Oh, ce greu e și ce straniu… acum m-aș rupe în mii de părți, în miliarde de bucăți, aș da orice, aș face orice! dar acum... nu mai pot.... Iertați-mă! Iertaţi-mă!! Iertați-mă că nu v-am iubit mai mult!!! Aș fi putut! Aș fi putut!! Aş fi putut!!!

Aș face… ar fi trebuit să pot face mai mult, să iubesc totul, exact așa cum simt acum… o Doamne! am uitat! am uitat!! am uitat !!! iubirea e singura și cea mai importantă, cea mai importantă, nimic nu este mai important decât iubirea!!!

Dacă aș mai avea timp… dacă aș mai avea ceva timp, aș putea să trăiesc fără regrete, aș putea să trăiesc, să trăiesc, să iubesc… știind că într-o zi voi pleca… pentru totdeauna!
 

Ce bine, ce bine că este doar o reverie, ce bine că mai am timp! 

Autor anonim