Psihologia aplicată în viața de zi cu zi (3)

Biasul de afirmare

Avem două situații: dl. X este hoț? și... dl. X este hoț! Ce credeți că va înregistra memoria noastră, prin simpla citire a celor 2 variante? Dar, dacă auzim la televizor vorbindu-se despre doamna Y și moderatorul se întreabă sugestiv: doamna Y este o femeie ușoară? ce credeți că va înregistra creierul dumneavoastră?

Cercetările arată că memoria voastră are toate șansele să rețină a doua variantă: dl. X este un hoț! Și... dacă peste ceva vreme ați fi întrebați dacă credeți că doamna Y este o femeie ușoară, sunt foarte mari șanse să afirmați că, da! Ce se întâmplă?

Creierașului nostru, de fapt minții noastre, nu-i prea plac întrebările, dar adoră afirmațiile! Afimațiile aduc cu sine răspunsuri. Și asta pentru că memoria noastră este setată pentru răspunsuri. Ea trebuie să dea repede și fără greș răspunsuri în fiecare secundă! Și uite așa avem răspunsuri la toate! De ce nu? Că doar nu există foc fără fum!

„Potrivit cercetătorilor, atunci când încercăm să înțelegem o întrebare care ni se pune, pentru a ne construi situația în minte, ne reprezentăm conținutul ca o propoziție. Reprezentarea este atunci stocată ca atare în memorie. În faza de rememorare, formatul este deci modificat... În consecință, riscăm să nu ne mai amintim o întrebare ca fiind o întrebare, ci mai degrabă ca o afirmație” (2).

În 2006, Pandelaere și Dewitte au realizat un experiment în care participanții trebuiau să citească fraze care se derulau în fața lor. Unele erau sub formă de întrebări, altele erau afirmații. Apoi li s-au dat aceeași listă, dar cu ambele forme (interogativă și afirmativă) și au fost întrebați, care a fost forma corectă inițială? S-a constatat că participanții au ales mult mai multe fraze afirmative, deși la prima citire erau clar formulate, ca întrebări (1).

Va urma

Dicționar: BÌAS, biasuri, s.n. 1. Tendință, preferință sau înclinare subiectivă ori părtinitoare către o perspectivă, rezultat sau ideologie. 2. Atitudine, comportament sau gândire influențată de prejudecată. 3. (Psih.) Bias cognitiv – tendința unei persoane de a face erori de judecată pe baza factorilor cognitivi 4. (Psih.) Biasul confirmării – predilecția de a interpreta o informație în maniera de a confirma concluzii precedente, ignorarea informațiilor care contrazic concluzii anterioare. 5. (Stat.) eroare sistematică cauzată de procedura de selecționare. – Din en. bias. (3).

Surse bibliografice:

1. Pandelaere,M., Dewitte, S., 2006, „Its this a question? Not for that Long. The statement bias”, Journal of Experimental Social Psychology, 42, pp. 525-531.

2. Serge Ciccotti, 2007, 150 de experimente în psihologie pentru conoașterea celuilalt: Mecanismele cunoașterii cotidiene, Editura Polirom.

3. http://www.dex-online.info/dictionar/520065/

Aceste articole nu pot fi citate sau publicate în alte lucrări fără citarea sursei. Legea copyright-ului pedepsește grav această încălcare a drepturilor de autor. 

Psihologia aplicată în viața de zi cu zi (2)

Deformarea cognitivă post-factum

Eram sigur că așa va fi! Puteam să jur că va pierde! Tot timpul am știut că așa va fi! Știam deja! Ei, ce ți-am spus eu? Da` doar ți-am spus! N-aveam nicio îndoială!

Cum se face că de multe ori, orice s-ar întâmpla, știm deja! Dar întotdeauna se întâmplă după (post factum)... că înainte, nu mai eram așa de siguri. Ba chiar unii vor nega faptul că părerea lor a fost contrară! Miciună?! Alter-ego?! Rea-credință? Fiat lux: deformare cognitivă post-factum!

Deformarea cognitivă post-factum, sau altfel spus biasul retrospectiv, este o tendință care apare atunci când apelăm la memoria noastră și ne este foarte greu să ne mai amintim cu exactitate informațiile. Astfel că în acele momente, într-un mod inconștient desigur, nu putem accepta că judecata noastră este infailibilă. Așa că de ce să nu ne creăm impresia că avem totul sub control? Eram sigur că așa va fi!    

Însă, cercetătorii psihologi (Fischhoff 1975, 1977; Janoff-Bulman, Timko și Carli, 1985) au demonstrat prin diferite experimente că deznodământul unei situații este foarte ușor influențabil, la majoritatea dintre noi (1, 2, 3).

Un experiment creat de Jacoby, Kelley, Brown și Jasechko (1988) a demonstrat cât de ușor poate fi influențat un proces de evaluare a unei situații. Ei au realizat pe 2 grupe de studenți un experiment în care au prezentat o listă de persoane oarecare, total necunoscute. Uneia dintre grupe li s-a spus să evalueze imediat, adică după citirea și studierea listei, și să spună: câte nume celebre sunt în acea listă? Celorlați (grupul 2) le-a fost dat același consemn, de a spune câte persoane celebre sunt în acea listă, dar, după 24 de ore de la citirea listei. Suficient timp pentru ca memoria noastră să devină infailibilă. Ce credeți? Grupul 1 a fost promt, nicio personalitate, niciun savant, niciun vip! Dar grupul 2... au spus că da, erau multe personalități! De ce? Pentru simplu fapt că cercetătorul a indus în mintea subiecților că lista ar conține personalități, așa că de ce să nu umplem golul creat de memoria noastră? Astfel judecata noastră rămâne „la înălțime” (3).  

Deformarea cognitivă post-factum este un proces cognitiv complex prin care „obținem” o serie de „beneficii” cum ar fi: gestionarea eșecului, întărirea importanței noastre în fața interlocutorilor, faptul că ești mai bine informat decât în realitate, faptul de a nu trece drept ignorant în fața celorlalți (3). Dar... știați deja toate acestea! N-aveați nicio îndoială! Verba volant... așa că de ce nu?

Surse bibliografice:
1. Fischhoff, B., 1975, Hindsight/Foresight: „The Effects of Outcome Knowledge on Judgement under Uncertainty”, Journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance, 1, pp. 288-299.
2. Fischhoff, B., 1977, „Perceived Informativeness of Facts”, Journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance, 3,  pp. 349-358.
3. Serge Ciccotti, 2007, 150 de experimente în psihologie pentru cunoașterea celuilalt: Mecanismele cunoașterii cotidiene, Editura Polirom.

Va urma

Aceste articole nu pot fi citate sau publicate în alte lucrări fără citarea sursei. Legea copyright-ului pedepsește grav această încălcare a drepturilor de autor. 

Psihologia aplicată în viața de zi cu zi

Voi începe a scrie o serie de articole cu caracter psiho-sociologic experimental. Vă invit să parcurgem o lume fascinantă în care vom descoperi mai multe taine ale funcționării psiho-mentale și socio-comportamentale, cu privire la ființa umană.   

Omenirea a evoluat datorită marilor experimentatori ai omenirii (Arhimede din Siracuza, Leonardo Da Vinci, Galileo Galilei, Nikola Tesla, Traian Vuia etc.). Wilhelm Wundt (1832-1920) rămâne în istorie prin înființarearea primului laborator de psihologie experimentală în 1879 la Leipzig, devenit apoi primul Institut de Psihologie. Cu toate acestea, experimentarea psihologică s-a născut odată cu omul. Experiența psihologică o găsim prezentă în mituri, legende, proverbe, ritualuri, tradiții etc., de când există omenirea!

Experimentul este folosit de cercetători pentru a demonstra condiţiile în care un comportament particular apare cu regularitate. Plecând de la observatii empirice repetate, metoda știintifică sistematizează cunostințele prin identificarea unor relații simple între diverse categorii de observații. Experimentul reprezintă o abordare care are scopul de a analiza relaţiile de tip cauză-efect.

„Un mod simplu și onest de a descrie obiectul psihologiei știintifice este de a afirma că finalitatea acesteia este de a înțelege și de a explica de ce oamenii gândesc și se comportă într-un anumit fel.” (1).

Experimentarea obiectivă ne ajută să ne cunoaștem mai bine, dar și să înțelegem care sunt mecanismele prin care, de foarte multe ori, suntem manipulați. Cel mai mare manipulator al nostru este... chiar creierul nostru! Deși creierul este o „mașinărie” extraordinară, totuși... câți suntem capabili să-l „stăpânim” și să „stoarcem” totul de la el?! câți automobiliști pot scoate totul dintr-un Ferari pe timp de ploaie? Câţi gimnaşti pot lua acel 10 perfect? Câţi avem o memorie fantastică?

Știm foarte bine că memoria noastră nu este fără cusur, ba chiar deloc! De asemeni știm foarte bine că fiecare om în parte are percepții, senzații, reprezentări diferite, unice.... Şi atunci unde este adevărul?! De ce spunem că știm adevărul când filtrul nostru este constituit din percepții, senzații, reprezentări unice, specifice, doar nouă, nouă și nimănui altcuiva?! Analogic vorbind ar fi ca și cum am spune că, lumina care a trecut printr-un imens vitraliu... este chiar Soarele! Atâta timp cât percem și judecăm numai prin mintea noastră (vitraliul nostru), putem spune că...acesta este adevărul nostru și numai al nostru! Adevărul este dincolo de minte! Lumina colorată nu este Soarele.

Dar poate că am mers prea departe. Nu acesta este scopul acestor serii de articole, așa că stați linștiți, vrem doar să vă arătăm cât de diferite sunt percepțiile, senzațiile și reprezentările noastre mentale. Vrem doar să vă arătăm cât de fragili și cât de iluzionați putem fi uneori. De multe ori! De cele mai multe ori avem o idee perfectă a ceea ce suntem, o idee perfectă despre lume, dar oare așa o fi?! Dar mai bine să vedem despre ce este vorba!

va urma

Surse bibliografice: Anitei M., 2000, Introducere în psihologia experimentală, Casa de editura si presa "Viata Româneasca", Iași.

Aceste articole nu pot fi citate sau publicate în alte lucrări fără citarea sursei. Legea copyright-ului pedepsește grav această încălcare a drepturilor de autor.