Psihologia aplicată în viața de zi cu zi (2)

Deformarea cognitivă post-factum

Eram sigur că așa va fi! Puteam să jur că va pierde! Tot timpul am știut că așa va fi! Știam deja! Ei, ce ți-am spus eu? Da` doar ți-am spus! N-aveam nicio îndoială!

Cum se face că de multe ori, orice s-ar întâmpla, știm deja! Dar întotdeauna se întâmplă după (post factum)... că înainte, nu mai eram așa de siguri. Ba chiar unii vor nega faptul că părerea lor a fost contrară! Miciună?! Alter-ego?! Rea-credință? Fiat lux: deformare cognitivă post-factum!

Deformarea cognitivă post-factum, sau altfel spus biasul retrospectiv, este o tendință care apare atunci când apelăm la memoria noastră și ne este foarte greu să ne mai amintim cu exactitate informațiile. Astfel că în acele momente, într-un mod inconștient desigur, nu putem accepta că judecata noastră este infailibilă. Așa că de ce să nu ne creăm impresia că avem totul sub control? Eram sigur că așa va fi!    

Însă, cercetătorii psihologi (Fischhoff 1975, 1977; Janoff-Bulman, Timko și Carli, 1985) au demonstrat prin diferite experimente că deznodământul unei situații este foarte ușor influențabil, la majoritatea dintre noi (1, 2, 3).

Un experiment creat de Jacoby, Kelley, Brown și Jasechko (1988) a demonstrat cât de ușor poate fi influențat un proces de evaluare a unei situații. Ei au realizat pe 2 grupe de studenți un experiment în care au prezentat o listă de persoane oarecare, total necunoscute. Uneia dintre grupe li s-a spus să evalueze imediat, adică după citirea și studierea listei, și să spună: câte nume celebre sunt în acea listă? Celorlați (grupul 2) le-a fost dat același consemn, de a spune câte persoane celebre sunt în acea listă, dar, după 24 de ore de la citirea listei. Suficient timp pentru ca memoria noastră să devină infailibilă. Ce credeți? Grupul 1 a fost promt, nicio personalitate, niciun savant, niciun vip! Dar grupul 2... au spus că da, erau multe personalități! De ce? Pentru simplu fapt că cercetătorul a indus în mintea subiecților că lista ar conține personalități, așa că de ce să nu umplem golul creat de memoria noastră? Astfel judecata noastră rămâne „la înălțime” (3).  

Deformarea cognitivă post-factum este un proces cognitiv complex prin care „obținem” o serie de „beneficii” cum ar fi: gestionarea eșecului, întărirea importanței noastre în fața interlocutorilor, faptul că ești mai bine informat decât în realitate, faptul de a nu trece drept ignorant în fața celorlalți (3). Dar... știați deja toate acestea! N-aveați nicio îndoială! Verba volant... așa că de ce nu?

Surse bibliografice:
1. Fischhoff, B., 1975, Hindsight/Foresight: „The Effects of Outcome Knowledge on Judgement under Uncertainty”, Journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance, 1, pp. 288-299.
2. Fischhoff, B., 1977, „Perceived Informativeness of Facts”, Journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance, 3,  pp. 349-358.
3. Serge Ciccotti, 2007, 150 de experimente în psihologie pentru cunoașterea celuilalt: Mecanismele cunoașterii cotidiene, Editura Polirom.

Va urma

Aceste articole nu pot fi citate sau publicate în alte lucrări fără citarea sursei. Legea copyright-ului pedepsește grav această încălcare a drepturilor de autor.