Pe urmele cunoașterii (6)

Știința sufletului (3)

Psihologia și Psihiatria încotro?

Așa după cum am mai spus, Psihologia s-a luptat, se luptă și se va lupta pentru a-și găsi locul, pentru „a reveni la vatră”, pentru a nu mai fi „cenușăreasa științei”. Aceasta este și nu este posibil, datorită faptului că Psihologia este știința care evoluează odată cu omul, dar şi a altor cauze: datorită faptului că Psihologia este inserată vrem nu vrem în toate științele (fapt ce nu va fi acceptat și recunoscut), datorită faptului că toate științele ar trebui să fie puse în slujba Psihologiei (va trece mult timp), datorită faptului că despre om știm foarte multe și totuși atât de puține, și datorită încă multor altor asemenea probleme, care frământă omenirea de veacuri.

Nu este ușor cu Psihologia, deoarece ea „lucrează” cu cele mai abstracte fenomene și procese, invizibile, aproape ireale, foarte greu detectabile, dar totodată existente și foarte reale. Chiar dacă medicina este o disciplină foarte grea (poate cea mai grea), totuși... medicii lucrează cu ceva palpabil. Psihologii însă... au o mare dificultate pentru că ei „lucrează” cu memoria, cu atenția, cu afecte, cu voința, cu sentimente, cu inteligența, cu pasiuni de tot felul etc., procese care nu sunt deloc palpabile (încă). Cu toate acestea nimeni nu poate contesta că ele nu există, că sunt în imaginația noastră, sau mai știu eu ce! 

De aici și confuziile și controversele imense pe care le-au produs și le produc chiar psihologii. Fiecare este sigur că el știe adevărul, fiecare știe exact cum funcționează mintea, fiecare știe ce este eu-l, Sinele, conștiința de sine, fiecare are răspunsuri la toate întrebările despre psihic, fiecare este convins că el a descoperit misterele omului etc. Sunt cazuri în care se nasc tot felul de controverse, chiar orgolii de necuprins, răutăți absurde, lupte abjecte, culmea, chiar între psihologi. Rar întâlnești psihologi care să spună: „nu știu”. Este o realitate de netăgăduit aceasta, chiar dacă vorbim despre o minoritate. Dar, așa cum am spus, măcar există o justificare, pentru că vorbim despre cea mai misterioasă știință, vorbim despre cea mai „de necuprins” știință, vorbim despre cea mai profundă știință.

Pe lângă toate acestea mai sunt și „așa zișii” psihologi care sunt puși în slujba diferitelor interese, care de care mai meschine și mai abominabile. Să nu uităm că psihologia este știința prin care se poate manipula aproape orice. Astfel că, acești „așa ziși” psihologi s-au cocoțat în vârful unor instituții și apar pe la chixo-comicele emisiuni politic-tele-vizate ca formatori de opinie, încălcând foarte grav codul deontologic al psihologilor.

De partea cealaltă, Psihiatria s-a înțepenit în materia infinită, cuprinsă într-un creier finit, scormonind după sentimente, după inteligență, după imaginație, ca și cum un pescar ar încerca din răsputeri să pescuiască soarele ce se reflectă în apă. Ei nu au înțeles încă faptul că omul este un suprasistem sinegic format din triada corp-minte(suflet)-spirit și resping cu îndârjire și cu încăpățânare sufletul și spiritul, care după părerea lor nu sunt decât numai niște rătăciri ale unor minți bolnave.

Se va ajunge la ipostaza aberantă (dacă nu s-a ajuns deja) ca omenirea întreagă să evolueze, să înțeleagă fenomenele legate de corp-minte-spirit, în timp ce ei vor râmâne în continuare închistați și obtuzi, refuzând cu orice preț adevărul. Nu întâmplător, din ce în ce mai mulți psihiatri aleg calea psihologiei, formându-se cu psihologi, înscriindu-se în Colegiul Psihologilor, pentru a putea practica Psihoterapia. Am toată admirația pentru aceștia, mai ales că am observat cât de greu le vine unora să se „dezbare” de „dogmele” Psihiatriei. Ei au înțeles că pentru a-și practica meseria este nevoie și de această abordare.

Va urma    

     copyright