Pe urmele cunoașterii (3)

Știința la răscrucea dintre milenii

Într-un avânt ideatic şi tehnologic extraordinar, acum câteva sute de ani, omenirea a dorit să descopere tainele acestei lumi. Până în acele momente, cunoașterea era apanajul bisericii, care acaparase omenirea și o adusese în pragul disperării. Oamenii nu au mai vrut să accepte dogmele bisericeşti care timp de secole au susținut, ba că pământul este plat, ba că soarele se învârte în jurul pământului, ba că anumite fenomene, cărora astăzi nu li se mai acordă această conotaţie, sunt mâna diavolului etc., etc.

Așa că au renunțat la dogma bisericească, și, pentru a descoperi care este realitatea, au fost trimişi exploratorii, oamenii de ştiinţă, care să dezvăluie misterele pe care le căuta omenirea şi care până atunci erau sub stricta dominare a preoţilor şi bisericii. Însă, din cauza complexităţii universului, ei nu s-au putut întoarce imediat cu un tablou complet al marilor mistere ale omului și ale acestui univers. Răspunsurile pe care le aştepta omenirea au întârziat să apară. Şi, deşi aceşti savanţi nu s-au oprit niciodată din munca lor, totuşi au trecut cinci sute de ani de când Martin Luther zguduia din temelii biserica și patru sute de ani de când Galileo Galilei dărâma concepţia omenirii despre univers.

În această aşteptare, omenirea a uitat care este scopul acestor descoperiri şi s-a concentrat obsesiv (cu ajutorul ştiinţei bineînţeles) pe consumerism şi scopuri mercantile. Omenirea și-a zis: până să aflăm care este adevărul despre noi, de ce nu am folosi ştiinţa pentru confortul nostru personal ? Şi astfel, în aşteptarea adevărului, oamenii s-au decis ca viaţa să le fie mai confortabilă. Problema este că în concentrarea noastră obsesivă de cucerire a naturii şi a resurselor ei, noi am lăsat în urmă resursele naturale poluate şi consumate, am lăsat în urmă o planetă în pragul dezastrului. De ce s-a ajuns aici ? Pentru că o serie de „așa ziși” oameni de știință nu au lucrat pentru binele omenirii și nici pentru a proteja această lume. Știința a fost pusă în slujba corporațiilor.

În timp ce „așa zișii” savanți umpleau buzunarele grase ale bancherilor, savanții autentici au lucrat neîncetat pentru binele omenirii, chiar dacă au fost blamați, târâți prin procese sau chiar uciși. Astăzi, ei sunt aproape de final. Se încheie un ciclu şi începe un altul. Suntem la momentul în care putem să aflăm ceea ce ne frământă de la începuturile omenirii. Cine suntem noi? De unde venim? Care este rostul nostru?

Însă, acum, ne confruntăm cu o altă mare problemă. Suntem bombardaţi cu atâtea teorii și informaţii iar răspunsurile sunt atât de numeroase şi de criptate, încât omenirea, din nou, nu mai înţelege mare lucru. În fiecare zi apar noi descoperiri! Informația obținută este colosală. Este normal, acest colos este munca sistematică a unei armate de savanți ce „mărșăluiește” de sute de ani. Pe lângă acest mare neajuns, mai sunt și „așa zișii” savanți, care, cumpărați sau „născuți” de marile corporații, luptă neobosiți pentru distorsionarea adevărurilor obținute, vrând cu orice preț să țină omenirea departe de adevărata știință.

 

Misiunea savanților autentici este acum aceea de a uni, de a găsi acelaşi numitor comun, de a crea o unitate holografică uriașă, un puzle uriaș – explicabil printr-o limbă comună –, de a oferi oamenilor răspunsuri simple, chiar dacă ele reflectă fenomene complicate, pentru a putea discerne ce este fals și ce nu, din noianul uriaş de informaţii care ne sunt ,,dezvăluite” în fiecare zi.

Dar, nici noi ceilalți nu trebuie să stăm cu „mâinile în sân”. A venit vremea să ne unim forţele, pentru că noi suntem la momentul în care trebuie să analizăm tot ceea ce s-a descoperit până acum, să sintetizăm și să discernem, cu ajutorul bunului-simț. Aproape orice om de pe planetă are acum acces la informație. Avem ocazia, pe care înaintaşii noştri nu au avut-o, de a fructifica visul oamenilor de ştiinţă şi al omenirii, în general. V-ați gândit vreodată câți din înaintașii noștrii s-au sacrificat pentru asta? Cu mulți ani în urmă, când un savant era în cursa pentru o nouă descoperire, omenirea întreagă îl urmărea cu „sufletul la gură”. Iar când acel savant se întorcea din explorările sale, cu descoperiri importante pentru omenire, el era primit ca un erou. De ce nu mai există astăzi acest spirit? 

PSIHORAMA

Va continua

     copyright