Pe urmele cunoașterii (4)

Știința sufletului (1)

De-a lungul timpului, unul din cele mai cercetate domenii a fost și este acela al psihicului. Din cele mai vechi timpuri, omenirea a explorat această cunoaștere, pe care știința contemporană o numește psihologie și psihiatrie.

Etimologia cuvântului psihologie vine din limba greacă: psyché = suflet și logos = știință. Și uite așa iarăși ne lovim de greci, „întemeietorii lumii”. Psyche, o tânără vestită pentru frumusețea ei, a fost personificarea sufletului uman în mitologia greacă.

Etimologia cuvântului psihiatrie vine tot din limba greacă: psyché = suflet și iatros = medic.

Deci, dacă analizăm din punct de vedere etimologic, psihologia este știința sufletului și psihiatria este medicina sufletului. Însă, ca să poți fi medic de suflet trebuie mai întâi să cunoști știința sufletului. Mai departe, prin deducere logică și bun simț, înțelegem că psihiatria studiază sufletul „bolnav” și psihologia studiază sufletul din toate punctele de vedere. Este totuși o mare diferență! Mai că aș spune că psihiatria este o ramură a psihologiei. Dar nu îndrăznesc aceasta, știind cât de mult țin psihiatrii la știința lor și cât de "dragă" le este psihologia.

O nelămurire totuși am: dacă psihiatria este medicina sufletului, de ce psihiatria nu acceptă noțiunea de suflet? De ce s-au oprit la materie, scormonind creierul pentru a ajunge la tainele sufletului. Oare ei nu știu că sufletul este imaterial? Domnul Albert Einstein ne-a demonstrat asta. Și nu că ar fi o problemă în „a scormoni creierul”... sunt perfect de acord cu abordarea psihiatriei: au plecat de la „material” (creier) pentru a ajunge la suflet, dar de ce nu au mai ajuns la suflet?

Pe partea cealaltă psihologia contemporană are o grămadă de hibe. Ei au început invers, au plecat de la imaterial (gânduri, emoții etc.), vrând să ajungă în același punct. Pe lângă faptul că psihologii contemporani sunt slab pregătiți (în România ceea ce se învață în facultățile de psihologie este foarte subțire, în comparație cu medicina), ei n-au știut să se unească pentru a fi o forță. Au rămas tot în umbra medicilor, care trebuie să recunoaștem că au cam „pus mâna” pe tot ce înseamnă sănătate. Psihologi? Nu ne trebuie. Avem nevoie de medici de familie! Şi este foarte adevărat. Dar de psihologi de familie avem nevoie? Nici vorbă! Imaginea proastă pe care și-a creat-o Psihologia (nici cu medicina nu-mi este rușine), datorită unui sistem profund corupt bazat pe party-pri-uri politice și datorită „fricii viscerale” de psihologie a celor care ne conduc, au dus astăzi la o situație bizară, în care psihologia a devenit o cenușăreasă a științei.

Un alt neajuns – care a dus la situația în care se află Psihologia astăzi – este acela că Psihologia a fost considerată multă vreme ca fiind apanajul uneia sau alteia dintre ştiinţe. Într-un fel sau altul, la un moment dat, mai toate științele contemporane au considerat că Psihologia le aparține. De la filosofi și până la matematicieni, de la medici și până la sociologi, de la fizicieni și până la pedagogi, toți au crezut că psihologia trebuie să le aparțină. „Drama psihologiei”, pe care genialul psiholog acad. Vasile Pavelcu a adus-o în discuţie, este însăşi drama ştiinţei în ansamblu, care încă nu avea acea viziune integratoare, holistică, interdisciplinară.

Cert este faptul că Psihologia nu a putut fi încadrată cu exactitate în nici unul din aceste domenii, pentru că pur şi simplu Psihologia înseamnă toate acestea la un loc. Psihologia nu poate aparține doar unei științe, ea aparține tuturor științelor. De fapt şi de drept, drama psihologiei porneşte de la faptul că omul nu poate fi cunoscut decât în interdisciplinaritate, iar psihologia este ştiinţa care uneşte şi pătrunde în mai toate ramurile ştiinţei, cunoscându-se până astăzi peste cinzeci de ramuri distincte în psihologie. 

De la psihologia cibernetică și până la psihologia transpersonală, de la psihologia militară și până la psihologia economică, de la psihologia transporturilor și până la psihologia sportivă, de la psihologia muzicală și până la psihologia animală, psihologia este prezentă, pentru că fără ea nu se poate. Fără ea am deveni niște roboți și toată această tehnologie pe care o posedăm, nu ar mai avea nici un rost. Toate acestea au fost făcute de sufletul nostru și pentru sufletul nostru. Dacă uităm aceasta ne-am distrus. Așa cum spunea acad. V. Pavelcu: „psihologia este o lumină indispensabilă înţelegerii, apropierii şi ascensiunii umane”.

Din păcate nu suntem departe de distrugere, amnezia și prostia generală au pus stăpânire pe omenire. Există totuși o speranță, în ultima vreme oamenii au început să realizeze cât de tare s-au îndepărtat de suflet și fac eforturi disperate pentru a recupera timpul pierdut.

Va urma

     copyright